Lumea așa cum o știm, nu mai există! Scara valorilor este întoarsă pe dos, etica, deontologia, morala sunt „practicate” de grupuri restrânse sau doar de anumite persoane, deseori marginalizate de marea masă.
În acest context social, fie că vorbim despre adulți, tineri sau copii, toți găsim foarte greu repere, constante care să ne ajute, să ne ghidăm în mult prea rapidul și gălăgiosul ritm de viață contemporan. Ne sunt necesare, mai ales, valorile adevărate, exemplele de „AȘA, DA!”. Avem nevoie de un sistem, o metodă, principii, care să ne ghideze cu precădere în acele momente de profundă anxietate, stres și neliniște. Dar, mai presus de toate, tuturor ne trebuie o Cale, cu principii clare, conform cărora, să trăim. Ca tânăr și copil am căutat modele de urmat, modele tot mai greu de găsit în timpurile noastre, iar din fericire pentru mine, nici prea devreme, nici prea târziu am început, la 24 de ani, practica Aikido, o artă marțială japoneză, cu o etichetă foarte strictă, caracteristică de altfel poporului nipon și principii foarte „sănătoase”, menite să educe trupul, mintea și spiritul uman. AIKIDO este o metodă, un mijloc, o unealtă care m-a ajutat ca punct de reper și sprijin atunci când viața m-a provocat, fie în plan personal, fie în plan profesional.
Nu îmi doresc să reliefez un tablou pesimist, ci unul realist și să vă propun totodată ca soluție pentru găsirea și urmarea propriei Căi (DO în jp.), Aikido, care pentru mine a funcționat și funcționează. Nu poți știi dacă Aikido, ca metodă pentru desăvârșirea personală ți se potrivește până când nu încerci, până când nu practici pe tatami (suprafață de antrenament prevăzută cu saltele), în dojo (sala de antrenament, locul unde studiem Calea).
Sunt multe alte căi demne de urmat, dar sunt sigură că Aikido este pentru unii dintre voi! Astfel, vă îndemn din toată inima să încercați! Să ne vedem cu bine pe tatami! ”
Paula Alexandrescu – dojo cho Mirai București
Mirai Dojo Aikido Aikikai a fost fondat în toamna anului 2013 de către Paula Alexandrescu, instructor acreditat al Fundației Române de Aikido Aikikai (FRAA), în prezent centura neagră – 1 dan Aikido Aikikai. Mirai, în traducere liberă din limba japoneză înseamnă Viitor.
Antrenamentele au loc marțea (20.00-21.30) și joia (20.00-21.30), în cadrul sălii de judo a Universității de Educație Fizică și Sport (UNEFS), din strada Constantin Noica, nr. 140, zona Palatului Cotroceni, peste Dâmbovița de Grădina Botanică sau în diagonală față de Spitalul Universitar. Stația de metrou „Eroilor” este cea mai apropiată de sală, la doar 5 minute de mers pe jos, în timp ce troleibuzele 93, 62, 96 și autobuzul 336 fac legătura cu varii zone din Capitală, precum: Drumul Taberei, Militari, Crângași, Complex Regie-Grozăvești și desigur Gara de Nord, unde se poate ajunge, în câteva minute, chiar și pe jos.