În martie, anul trecut, nu cred că cineva își imagina că, din cauza pandemiei de COVID-19 dojo-urile de Aikido și nu numai vor sta închise atâta timp. Desigur, au fost colegi din organizație sau altele care au făcut uz de anumite perioade de relaxare a restricțiilor și au deschis fie mai repede dojo-urile lor, fie au deschis strict în acele răstimpuri de relaxare.

Noi, Mirai Dojo Aikido Aikikai, al cărui dojo-cho sunt nu am putut deschide decât după 15 luni, foarte foarte lungi, care, pe alocuri au părut ani.

Nu mai știu momentul exact dacă era sfârșitul lui martie 2020 sau începutul lunii aprilie a fatidicului an, ce bine că a trecut, însă îmi amintesc cum întreaga lume s-a rupt în două și conținutul unui nor negru de amărăciune și anxietate mi s-a revărsat în cap și suflet realizând că nu voi putea redeschide dojo-ul prea curând.

Noi am redeschis la începutul lunii iulie 2021 și cu o seară înainte de primul antrenament m-am întâlnit cu cei doi senpai pentru a face curat în sala deja curățată de femeia de serviciu angajată în acest sens. Nu puteam crede! Până nu a început primul antrenament, nu am putut crede!

 
Universitatea de Educație Fizică și Sport (UNEFS) din București, unde avem închiriată sala de judo pentru a practica Aikido, este o instituție de stat și nu a putut risca sănătatea studenților. De altfel, într-o mică ședință cu senpaiul meu, care se ocupă de chestiunile administrative am fost de comun acord să nu redeschidem nu numai până când ne va permite conducerea UNEFS, dar și până când adulții se vor putea proteja prin vaccin sau ca în cazul meu, au trecut prin boală.

Am început imediat un program de antrenamente online, dar care așa cum toți am simțit, nu sunt prea generoase în oferta de posibilități….Personal, mă frustrau mai mult decât dacă nu făceam deloc. De aceea, l-am lăsat pe unul dintre senpaii mei să se ocupe de acestea și a acoperit întreaga perioadă cu succes și rezultate foarte bune.

Probabil că deja mulți vă gândiți că am greșit titlul, dar nu, am făcut exact ce am spus că am făcut! Prin cele de mai sus am vrut doar să contextualizez puțin.

Generația noastră nu a mai fost într-o astfel de situație și fiecare s-a adaptat condițiilor pandemice și restricțiilor cum a putut mai bine. Pentru mine nu mi-a fost așa de frică, dar pentru mama care are 64 de ani și câtiva prieteni care au stări de sănătate precare am simțit o teamă teribilă până când practicând și aplicând principiile Aikido m-am lăsat în Voia Lui Dumnezeu.

Cea mai grea perioadă a fost cea de lockdown, când nu numai că nu puteam merge la dojo, dar nici la biserică nu aveam voie. Desigur, a rămas rugăciunea personală, de acasă și….Aikido, pus în cea mai aplicată practică (licență poetică!) din câte aș putea să îmi închipui. Mă luptam cu mine, cu emoțiile și gândurile mele și făceam când irimi, când tenkan, pentru a încerca să-mi relaxez umerii și de acolo corpul și apoi interiorul. Dar, așa cum spune sensei totul începe cu relaxarea umerilor și cu o respirație profundă și controlată.

Astfel, am avut mult timp pentru reflecta, dar și pentru introspecție și tot ce am simțit și gândit mi-am dat seama că îi datorez în primul rând Lui Dumnezeu, care mi-a permis să practic Aikido din 2008, să trec prin această perioadă care aparent a fost doar rea, pentru a realiza că de fapt am reușit ceea ce poate altfel nici nu aș fi putut începe să înțeleg. Da, Aikido merge, însă depinde de scopul pentru care-l practici. Eu îl practic pentru a avea un mijloc în plus de a mă șlefui și a atinge acea atât de râvnită pace interioară, serenitate spirituală. Desigur și pentru autoapărare.

Atenție însă, acum că putem practica, nu avem nicio scuză să nu transpirăm cât mai mult la fiecare antrenament. Să ne (re)vedem cu bine pe tatami!

Sensei Paula Alexandrescu, Dojo Cho – Mirai Dojo Aikido Aikikai

Stanley Pranin: Au trecut noua ani de cand O-Sensei a murit si exista oricand pericolul ca ceea ce O-Sensei ne-a invatat sa se schimbe de-a lungul timpului in ceva care nu va mai putea fi considerat drept Aikido. Prin urmare, as vrea sa va intreb ce anume considerati ca puncte fundamental importante atunci cand predati. 

Morihiro Saito Sensei: Principalul este sa te concentrezi asupra  bazelor. Oamenii nu iau in serios lucrurile de baza si sunt atrasi de tehnici sofisticate. De asemenea, in zilele noastre, nu poti fi vazut ca fiind bun daca nu faci lucruri sofisticate. Altfel, un profesor nu va atrage elevi.

E gresit ca un maestru de arte martiale sa incerce sa traiasca de pe urma elevilor, predand budo. Un maestru de arte martiale nu ar trebui sa fie ingrijorat de situatia sa financiara. Altfel, va sfarsi prin a da ranguri studentilor slabi, sau daca cineva ii va aduce ceva, el ii va acorda tratament special si va fi de partea aceluia. O-Sensei obisnuia sa spuna: „Sunt ceea ce sunt pentru ca m-am antrenat din greu 60 de ani. Tu ce crezi ca poti sa faci?” Spunea asta in mod frecvent. Dar sunt multi oameni care nu inteleg ce inseamna „greu” si „usor”. „Greu” inseamna sa faci tehnica ferm, cu o miscare usoara. Dar oamenii tind sa se antreneze intr-un mod smucit. 

Iar cand trebuie sa execute tehnica “usor”, ei fac asta intr-un mod lipsit de vlaga. Miscarile usoare ar trebui umplute cu cel mai puternic ki. Oamenii nu pot sa inteleaga intelesul lui „greu” si „usor” pentru ca nu au avut contact cu O-Sensei. O-Sensei obisnuia sa spuna ca daca ar fi mers in alta parte si ar fi aratat tehnicile sale, acestea ar fi fost furate; deasemenea, mai spunea ca „tehnicile de Aikido nu sunt pentru a fi demonstrate. A raspandi Aikido este a-l preda celor devotati, care se aduna laolalta si se antreneaza impreuna. Nu inseamna sa-l arati si sa-l promovezi printre cei care nu sunt in niciun fel conectati cu aceasta arta. A raspandi Aikido inseamna a mari numarul celor cu adevarat devotati.” 

Astfel, la demonstratii, O-Sensei facea intentionat acele tehnici pe care nimeni nu le-ar fi inteles. Dar ele contineau esenta Aikido-ului. Cei care nu practicasera sistematic incepand cu bazele, nu le-ar fi inteles si doar ar fi imitat tehnicile demonstrate de O-Sensei. Astfel, Aikido a devenit treptat deplasat fata de centrul sau. Situatia nu are remediu pentru ca punctul de plecare al Aikido-ului a devenit neclar. Aikido corect este dificil. Sunt multe zile nefericite. Nimic nu este placut la inceput. 

Dar avand asta la baza pana la urma devine placut. Prin antrenament intens poti ajunge sa te bucuri de Aikido. Precum unii oameni se bucura unul de altul la inceput si le este mai greu mai tarziu. O persoana precum Hidaka Shihan care s-a retras la Iwate sa se antreneze este un om remarcabil. Asadar, retrage-te si devoteaza-te exercitiului zilnic, observand acele lucruri spuse de O-Sensei. Antreneaza-te asa cum s-a antrenat O-Sensei insusi in Iwama. In orice situatie, pentru a practica perfect Aikido, studiaza-l pe O-Sensei. 

Din fericire, il visez des pe O-Sensei. Asa cum domnul Abe a spus in scrisoarea lui nu ar trebui sa il uitam pe O-Sensei. Dar in cazul vostru, al practicantilor actuali, nu este nimic de facut. Daca cel putin cei care au fost antrenati de O-Sensei il respecta si ii pastreaza amintirea vie, isi vor aminti intotdeauna cuvintele lui dojenitoare. In acest fel greselile pot fi usor corectate si cuvintele lui se vor intoarce intotdeauna. Cine il uita pe O-Sensei va continua conform vointei proprii si O-Sensei nu va mai aparea. 

Daca o persoana a continuat mult timp in acest fel, nu mai este cale de intoarcere. Si daca dintr-o data se opreste din a preda in modul lui propriu dupa ce a predat in acest fel mult timp, oamenii il vor intreba: „Este fals ceea ce ne-ai invatat?”. Kokyuho este inclus in bazele pe care le-a predat O-Sensei, iar ki-ul este in kokyuho insusi, dar nu exista kokyuho in ki. Ki-ul este in kokyuho. 

De cand m-am antrenat in Iwama nu pot sa predau decat conform modului in care ne-am antrenat aici. Deci acesta este modul in care am predat. Prin urmare, bazele pe care O-Sensei le-a sadit in mine, desi sunt foarte greu de invatat, trebuie sa fie invatate in acelasi mod de toata lumea. Cei care persevereaza vor accede in final la adevarata intelegere. Sunt mai multe feluri de elevi. Unii gasesc la moda sa vina pana la dojo, carand un „gi” pe umar. 

Altii nu dau nici o importanta antrenamentului, dar gasesc reconfortant si racoritor ca o Coca-Cola faptul ca profesorul lor face un ukemi splendid pentru ei, desi nu stiu inca sa proiecteze. Iar altii pur si simplu vor sa devina puternici. Nu vor niciun rang, vor doar sa fie puternici. Pe de alta parte, sunt oameni care vor sa isi obtina rangul dan. Exista aceste doua tipuri extreme. Asa ca sunt destui oameni care nu mai vin deloc dupa ce si-au obtinut dan-ul. 

Sunt foarte multe feluri de elevi. Cei mai buni sunt cei care nu sunt lacomi… Astfel de oameni au si un spirit altruist. Sunt si politicosi. Oamenii politicosi sunt vigilenti. Cand devii vigilent, devii in mod natural curtenitor. Eu cred ca practicantii de arte martiale de scoala veche erau astfel. 

Stanley Pranin: Saito Sensei, ii invatati pe elevii dumneavoastra pas cu pas, tehnicile importante de la baze pana la „ki no nagare” cu multa rabdare. Instructiunile dumneavoastra sunt asa de usor de urmarit incat pana si elevii straini care nu stiu niciun cuvant in japoneza pot sa inteleaga perfect. Cum ati dezvoltat aceasta tehnica de predare? 

Morihiro Saito Sensei: Datorez asta lui O-Sensei. Am fost asaltat si dojenit in mod repetat de O-Sensei si astfel am invatat. 

Stanley Pranin: Este ca si cum ati fi primit doctoratul in pedagogie la o universitate americana… (rasete) 

Morihiro Saito Sensei: O-Sensei a facut asta pas cu pas. Eu doar incerc sa imi insusesc aceasta metoda prin studiu serios si sa ii fac pe altii sa inteleaga. Asa ca totul se datoreaza invataturilor fondatorului, Ueshiba O-Sensei. Pentru ca urmez invataturile lui O-Sensei, elevii mei ma apreciaza, asa ca le spun tuturor elevilor avansati sa il studieze pe O-Sensei. 

Stanley Pranin: Antrenamentul cu jo si bokken sunt aspecte importante ale Aikido. Cu toate acestea, printre multii profesori de Aikido, sunt unii care din diverse motive nu au experimentat suficient cu ken si jo. Cum credeti ca poate fi rezolvata aceasta problema?

Morihiro Saito Sensei: O-Sensei a explicat Aikido pornind de la sabie. Obisnuia sa spuna intotdeauna: „Tu! Adu un bokken! E asa! E asa!”. Si explicatiile lui de „tai no henka” (intoarcerea corpului) si miscarile care se impletesc cu sabia, toate au inceput cu sabia. Ceea ce fac este in concordanta cu ceea ce am fost invatat la randul meu. Ken-ul (sabia) si jo-ul sunt indispensabile. Pentru a practica Aikido trebuie sa luam in considerare intotdeauna ca folosim o lama adevarata de sabie sau ca ne aflam intr-o situatie de unul contra mai multi manuind arme reale. 

Fara asta nu este Aikido. Cand folosesti sabia, o miscare libera a corpului este necesara in eventualitatea in care lama sabiei este rupta sau esti la distanta de sabia ta. O postura din care poti ataca in orice moment este necesara. Este nevoie de pregatire mentala. Aikido are propriile miscari ale corpului, astfel, daca nu ai in minte sabia, invariabil vor fi deschideri in miscarile corpului tau. O sabie poate sa taie prin simpla atingere. Desi karate poate sa sparga zece placi, un cutit taie doar cu o usoara atingere. Ken si jo sunt esentiale in Aikido. Prin studiul interrelationarii lor nu se fac miscari inutile. 

De aceea trebuie sa folosim o sabie care reflecta miscarile corpului si viceversa, miscari ale corpului care sa reflecte miscarile cu sabia. Din aceleasi miscari de baston si cutit se nasc tehnici foarte rapide. Toate sunt la fel. Toate sunt intercorelate. Astfel, O-Sensei obisnuia sa puna pe cineva sa ii aduca sabia si demonstra o miscare spunand „Vino si loveste-ma! E asa. Vino si prinde-ma! E asa.” Vorbind la modul general, facea remarci precum urmatoarea: „Totul este una. Toate sunt acelasi lucru.” Ne-a invatat in acest fel. 

Eu doar ii urmez exemplul. Nu vreau sa fac caz de acest lucru. Daca voi, elevii, apreciati invataturile mele, trebuie sa ii multumesc lui O-Sensei. Asadar voi studia mai mult, pentru ca elevii mei sa se bucure si mai mult. Toti il vor privi pe O-Sensei cu si mai multa admiratie. 

Stanley Pranin: Se pare ca exista japonezi care cred ca strainii nu vor fi niciodata capabili sa inteleaga esenta Aikido. Eu insumi fiind strain, daca acest lucru este adevarat, m-as simti extrem de descurajat, iar universalitatea si autenticitatea acestei arte martiale, Aikido, ar fi puse sub semnul intrebarii. Dv. ce parere aveti?

 Morihiro Saito Sensei: Cei care gandesc in acest fel sunt tocmai cei care nu sunt in stare sa predea. Si pentru ca nu pot sa predea Aikido corect, creeaza acest tip de situatie, pentru a-si ascunde carentele. Eu sunt impotriva acestui lucru. Cred ca Aikido va fi reimportat in Japonia in viitor. Toate aspectele autentice ale Aikido vor fi duse in tari straine. Toti strainii vor aduce inapoi Aikido-ul autentic. Cred ca in viitor japonezii vor merge in tari straine pentru a invata Aikido. Asa ca ii rog pe elevii mei japonezi: „Veniti sa va antrenati atat timp cat sanatatea si circumstantele de munca va permit si aveti grija de elevii mai tineri in timp ce voi va antrenati – va rog sa faceti tot posibilul pentru a fi asistentii mei.”

In mod constient si asumat incerc sa fiu foarte rabdator cu elevii straini, pentru ca ei sa nu creada asemenea nonsensuri, cum ca „strainii nu pot invata Aikido”. Este cu adevarat absurd. Din punct de vedere al scolii Iwama, putini oameni inteleg Aikido la fel de bine ca strainii. Aproape toti strainii care vin la Iwama inteleg Aikido si rezultatul este clar manifestat in vietile lor. In ceea ce priveste atitudinea lor asupra vietii si antrenamentului, am asteptari mari si un respect pentru straini. Altfel, nu m-as referi la ei ca membrii ai familiei, as mentine o distanta in ceea ce ii priveste. Este absurd. Aceasta este o intrebare trista, daca as putea spune asa… 

Nu mi-am imaginat niciodata ca mi se va pune o asemenea intrebare. Cei care vin la Iwama sunt cu totii oameni minunati. Iat-o, de exemplu, pe Pat (Hendricks). Asa ca eu spun ca daca situatia prezenta continua, cel putin tehnicile autentice pe care eu le-am invatat vor fi cu totul duse in America. Cand asta se va intampla si cand eu nu voi mai putea preda, voi spune noilor elevi: „Mergeti in America sa invatati.” Acesta e gandul meu. Cei care sunt nerabdatori sa studieze intr-un loc ca acesta, gatind pentru ei insisi, fara televizor sau radio, sunt cei care inteleg cel mai bine. 

Adaptarea in limba romana poate fi gasita pe site-ul:

https://spiritul-aikido.blogspot.com/2012/11/interviu-cu-morihiro-saito-sensei-9-dan.html?

Stanley Pranin: Care este cel mai important lucru pe care l-ati invatat de la Morihei Ueshiba?

Koichi Tohei Sensei: Felul in care multi vorbesc in ziua de azi despre Ki tinde catre lucruri oculte, dar eu personal va garantez ca nu am facut niciodata nimic de acest gen. Multe din lucrurile despre care vorbea Ueshiba Sensei insa aveau aceasta coloratura.

In orice caz, am inceput sa practic aikido pentru ca am gasit in Ueshiba Sensei un maestru care a desavarsit arta relaxarii totale. De fapt, tocmai pentru ca era atat de relaxat putea genera atat de multa forta. Am devenit elevul lui cu intentia clara de a invata acest lucru de la el. Ca sa fiu sincer, nu am ascultat niciodata prea atent ce a avut de zis.

Stanley Pranin:Sensei, aratati foarte bine pentru o persoana care urmeaza sa implineasca 76 de ani. Asa a fost intotdeauna?

Koichi Tohei Sensei: Nu. In copilarie am fost destul de firav. Tatal meu spunea ca trebuie sa ma intaresc fizic si m-a determinat sa incep judo, pe care el il practise la universitatea Keio. M-am antrenat serios si pana la urma am devenit intr-adevar mai puternic, dar dupa ce am inceput programul preuniversitar la Keio m-am imbolnavit de pleurezie si am fost nevoit sa fac pauza un an.

Neputand indura ideea ca voi pierde ceea ce am dobandit atat de greu, am inlocuit antrenamentul de judo cu alte forme de antrenament, precum zazen (座禅, meditatie din asezat) si misogi (禊, purificare). Mi-am jurat sa nu mai permit fortei mele sa ma paraseasca chiar daca acest lucru o sa ma omoare. Faptul de  a-mi face griji pentru sanatatea mea si de a trai ca un semi-invalid nu avea cum sa ma ajute sa ma recuperez, asa ca am zis – la dracu, o sa ma arunc cu disperare in antrenament indiferent de consecinte – daca mor, mor. Aikido a fost o parte din acest antrenament de care vorbesc. M-am focusat asupra faptului de a-mi intari organismul, si intr-un fel sau altul la un moment dat razele X au aratat ca pleurezia a fost complet eliminata. In mod miraculos, m-am insanatosit.

Desi aceste idei nu imi erau foarte clare, intr-un fel intuisem deja ca de fapt mintea si spiritul meu (心, kokoro) erau cele care mi-au motivat corpul. Mi-am dat seama ca atitudinea ta interioara este importanta. Boala fizica este in regula (chiar daca nu e dezirabila), dar faptul de a permite bolii sa se extinda catre spirit este inacceptabil.

In japoneza, daca trupul sufera in vreun fel, spunem yamai sau byo (病), care inseamna pur si simplu “boala”; dar daca problema se extinde catre spiritul sau, o numim byoki (病気). Asadar, chiar daca trupul meu este afectat de vreo boala, nu trebuie sa permit acesti lucru sa se extinda spre energia mea interioara, spre ki. Daca mintea e sanatoasa si spiritul e puternic, trupul le urmeaza.

Dupa ce m-am refacut, m-am intors la clubul de judo, dar nu am reusit sa gasesc motivatia pe care o avusem initial la antrenament. Un aspect a fost cu siguranta faptul ca judo accentueaza in mod inevitabil pregatirea fizica intensa inainte de a aborda chestiuni de ordin mental sau spiritual. In gandirea mea insa, tocmai mintea este cea care misca corpul, si din acest motiv antrenamentul ar trebui sa plece de acolo.

Stanley Pranin: Cand ati inceput sa practicati la Ueshiba Dojo?

Koichi Tohei Sensei: Cred ca prin 1940. Kisaburo Osawa a venit cam la o saptamana dupa mine. Ma gandeam la judo, si cat de trist poate fi daca eu ma antrenez cateva saptamani singur, revin la dojo si dau cu toti de pamant. Ma gandeam: “De ce sa imi pierd vremea cu asa ceva?” Acesta a fost momentul in care l-am intalnit pe Ueshiba Sensei. Shohei Mori, unul din practicantii mai avansati decat mine la clubul de judo, care lucrase la Caile Ferate Manciuriene, mi-a povestit despre un maestru cu o forta extraordinara, si m-a intrebat daca vreau sa-l cunosc. Apoi mi-a dat o scrisoare de recomandare, si evident ca m-am dus.

Ueshiba Sensei era plecat cand am sosit eu la dojo, si am fost intampinat de catre un uchideshi pe nume Matsumoto. L-am intrebat, cam cu ce se mananca aikido. El mi-a raspuns, “da-mi mana si iti arat.” Banuiam ca o sa incerca sa imi aplice vreo tehnica, asa ca i-am dat mana stanga. Fiind dreptaci, mi-am pastrat mana mai puternica in rezerva, in caz de nevoie. El m-a prins de mana si mi-a aplicat un nikyo taios. Nu ma incordasem deloc, asa ca am simtit o durere agonizanta. Sunt sigur ca m-am albit la fata, dar nu aveam de gand sa ma dau batut, asa ca am indurat cat de mult am putut. Dupa care i-am tras un pumn cu mana dreapta, l-am naucit si mi-a dat drumul.

Deja incepusem sa ma gandesc ca daca asta e aikido, as putea sa o las balta si sa plec acasa. Chiar atunci s-a intors si Ueshiba Sensei. I-am aratat scrisoarea de recomandare, la care el a facut “Ah da, de la d-l Mori…” Apoi, cu titlu demonstrativ, a inceput sa il arunce prin dojo pe unul din elevii interni mai robusti.

Mi s-a parut coregrafiat ce face acolo, pana cand Ueshiba Sensei mi-a zis sa imi dau haina jos si sa il atac. Am luat o postura din judo si am avansat catre el ca sa il prind. Spre marea mea surprindere, m-a aruncat atat de rapid si de usor, ca nici nu am avut timp sa imi dau seama ce s-a intamplat. In clipa aceea am stiut ca asta vreau sa fac. I-am cerut permisiunea sa incep antrenamentele, si de atunci am inceput sa merg in fiecare zi.

Antrenamentul mi s-a parut foarte misterios la inceput, si muream de curiozitate sa stiu cum erau aplicate tehnicile, sau ce le facea sa functioneze. Cand cineva foloseste forta ca sa te doboare, exista intotdeauna ceva de care te poti agata sau sprijini pentru a reactiona. Dar atunci cand cineva nu face nici un efort special, si tu tot esti pus la pamant, e deja alta poveste! M-am gandit, “E ceva autentic, aici e de mine.”

La inceput nu aveam nici cea mai vaga idee ce se intampla. Pana si elevii de liceu reuseau sa dea cu mine de pamant fara efort. Parandu-mi-se ciudat, am inceput sa ii prind cu si mai multa putere. Evident ca asa ma aruncau si mai usor.

In acelasi timp imi continuam antrenamentul la Ichikukai (一九会). Obisnuiam sa stau acolo peste noapte, unde practicam zazen si misogi. Antrenamentul era focusat pe faptul de a dobandi o stare de iluminare in care trupul si mintea devin absolut libere, capabile sa se miste in mod neingradit. Era epuizant, iar dupa asta ma grabeam sa ajung la antrenamentul de aikido, desi eram deja mort de oboseala. Spre surprinderea mea, am descoperit ca persoane care inainte ma aruncau cu usurinta, acum erau complet incapabili sa o faca. Mie in schimb nu imi lua prea mult efort sa ii pun la pamant. Toata lumea avea impresia ca se intampla ceva ciudat si spuneau lucruri precum, “Ce se intampla cu Tohei?! El lipseste de la antrenament si vine inapoi mai puternic decat era inainte!”

E dificil sa arunci un adversar daca a renuntat la forta, si in acelasi timp devine mai usor pentru el sa te arunce. M-am gandit la Ueshiba Sensei si mi-am dat seama ca intr-adevar el era mereu relaxat cand facea aikido. Atunci am inteles ce insemna de fapt sa te relaxezi.

Am continuat sa fac progrese in aikido, pe masura ce continuam sa practic misogi si zazen. Dupa vreo sase luni am fost trimis sa predau in locuri precum Academia Militara de Politie din Nakano sau Scoala Privata (塾, juku) Shumei Okawa. Nimeni in afara de Sensei nu ma putea dobori. Mi-a luat cam jumatate de an ca sa ajung la acest nivel, deci am impresia ca cine are nevoie de 5 ani sau 10 se misca prea incet. Chiar si acum, majoritatea se chinuie sa invete tehnici, dar eu invatam despre Ki de la bun inceput.

Stanley Pranin: Cand credeti ca a desavarsit Ueshiba Sensei “arta relaxarii”?

Koichi Tohei Sensei: Cred ca atunci cand traia in Ayabe si era puternic preocupat de religia Omoto-kyo si de practicile lor mistico-ascetice. Ueshiba Sensei adesea ne povestea cum intr-o zi stand pe marginea unei fantani dupa un antrenament a avut o epifanie subita, cand a realizat ca trupul lui a devenit invincibil. Putea intelege cu claritate semnificatia sunetelor emise de pasari, insecte si tot ce mai era in jur. Se pare ca acea stare a durat cam 5 minute, dar cred ca atunci a devenit un maestru in acest sens. Din pacate, intotdeauna vorbea despre aceasta experienta folosind termeni religiosi, incomprehensibili.

Cand esti tinut la pamant cu fermitate, acea parte a corpului nu se mai poate misca. Tot ce poti sa faci este sa incepi miscarea dintr-o parte a corpului ramasa libera, si singurul mod in care poti face asta este sa te relaxezi. Chiar daca adversarul te tine cu toata forta, tot il poti arunca daca esti relaxat atunci cand faci proiectarea. E un lucru pe care am avut ocazia sa il experimentez pe pielea mea atunci cand am fost in Hawaii, iar cand m-am intors in Japonia si m-am uitat din nou la modul in care se misca Ueshiba Sensei, mi-am dat seama ca el intr-adevar aplica tehnicile dintr-o postura stabila, dar foarte relaxata. Pe cand eram elevul lui Ueshiba Sensei invatam in paralel cu Tempu Nakamura. El e cel care m-a invatat ca “mintea misca corpul.” Aceste cuvinte m-au lovit ca un tunet si mi-au deschis ochii in raport cu tot ce tine de aikido.

Ueshiba Sensei era o persoana care demonstra ce inseamna sa existi intr-o stare relaxata, sa detii Ki adevarat, sa ai un trup si o minte unificate. Postura sa corporala era solida ca piatra, nu puteai sa-l clintesti oricat trageai de el sau il impingeai. Cu toate acestea, ma arunca fara efort, fara sa-mi dea impresia ca ar recurge in vreun fel la forta. Am fost șocat sa constat ca un astfel de om exista pe lume. Mai mult decat orice altceva, Ueshiba Sensei m-a invatat ca postura relaxata este cea mai puternica. El insusi era dovada vie a acestui fapt.

Nu cred ca mai exista astfel de indivizi pe lume la ora actuala. Aceasta calitate a lui, pe care a dobandit-o dupa indelungi si chinuitoare cautari este ceea ce ar trebui sa lasam mostenire generatiilor urmatoare, nu povestile care spun ca smulgea copaci din pamant cu mainile goale si alte bazaconii. (…)
Ueshiba Sensei nu a permis niciodata shiai ( 試合 – meci, competitie). Intr-o lupta reala scopul este sa il scoti din lupta pe celalalt, sa il faci complet incapabil de riposta; daca nu faci asta, nu poti spune ca ai castigat. Pe de alta parte, meciurile moderne sunt guvernate de reguli stabilite de dragul sigurantei practicantilor, iar victoria sau infrangerea sunt decise in acest context.

Astfel de meciuri sunt sporturi, nu shiai in adevaratul sens al cuvantului. Judo, de exemplu, a fost gandit asa incat sa te poti ridica de pe saltea, indiferent de cate ori te arunca celalalt. Acest lucru e posibil doar pentru ca judo e un sport. In realitate nu s-ar intampla asa ceva.

In trecut, shiai insemna fie sa omori adversarul, fie sa il ranesti atat de rau incat sa nu mai poata riposta. Altfel, meciul era considerat neterminat, si nu puteai spune clar cine e victorios.

Budo nu include astfel de meciuri prin natura lui. Daca te uiti atent la ideogramele chinezesti, vei vedea ca budo inseamna de fapt “calea de a opri armele.” Pui jos arma, iar celalalt o pune jos la randul lui. Cu alte cuvinte, scopul nu este faptul de a invinge sau vatama oamenii. Adevaratul budo inseamna sa te perfectionezi pe tine insuti, sa iti depasesti limitele, sa te desavarsesti ca individ, nu sa ii omori pe ceilalati. E un lucru pe care Ueshiba Sensei l-a spus de multe ori.

Pentru a ne misca in siguranta si a proteja viata, trebuie sa stabilim reguli. Dar faptul de a decide victoria sau infrangerea pe baza unor asemenea reguli ne plaseaza automat in contextul sporturilor. Ueshiba Sensei in schimb a spus clar si raspicat toata viata ca Aikido este Budo, nu sport.

Sensei era de neclintit, ca o stanca, dar in acelasi timp total relaxat – iar combinatia asta il facea foarte puternic. El desavarsise relaxarea integrand-o complet in corpul lui. Daca nu aveam sansa sa il intalntesc pe Ueshiba Sensei, probabil ca as fi trait toata viata fara sa stiu ceva despre acest nivel de relaxare. Ii sunt foarte recunoscator pentru asta.

Interviul integral in limba engleza poate fi gasite pe site-ul:

 

Interview with Koichi Tohei, by Stanley Pranin

Adaptarea in limba romana poate fi gasita pe site-ul:

https://spiritul-aikido.blogspot.com/2015/01/interviu-cu-koichi-tohei-10-dan-aikikai.html