Stanley Pranin: Sensei, am inteles ca obisnuiati sa practicati Aikido la Kobukan dojo inainte de razboi. Ne puteti spune cate ceva despre atmosfera din vechiul dojo, si despre tipul de antrenament care avea loc acolo?

Yoshio Sugino: Eu practicam inca judo, dar imi pierdusem deja interesul pentru acele tehnici. In 1932 am vizitat dojo-ul abia construit al lui Ueshiba sensei, in Wakamatsu-cho, printr-o recomandare de la Konishi Sensei, si am avut ocazia sa vad tehnica lui O-Sensei. Asa l-am cunoscut pe Morihei Ueshiba Sensei. Mi s-a parut ca tehnica lui este extraordinara, si am devenit un sustinator fervent. Era un om cu capacitati iesite din comun – capabil de a realiza lucruri supraumane. Era pur si simplu extraordinar. Cei care practica azi aikido spun ca Ueshiba sensei era uimitor, dar in acelasi timp se intreaba daca aceste lucruri erau cu adevarat posibile. Ei spun asta doar pentru ca nu l-au vazut niciodata in direct pe O-Sensei. Cei care au acum treizeci sau patruzeci de ani, vorbesc despre maretia unor maestri precum Musashi Miyamoto sau Mataemon Araki, dar nu pot sti cu siguranta ce e mit si ce adevar, de vreme ce nu i-au vazut niciodata pe viu. In aceasta ordine de idei, eu ma pot considera norocos pentru ca l-am vazut pe Ueshiba sensei pe viu, in direct.

Stanley Pranin: Ce element din Budo-ul lui Ueshiba sensei credeti ca atragea atat de multi practicanti din alte arte martiale?

Yoshio Sugino: Faptul ca arta sa martiala ca forma de Budo era ceva viu. Morihei Ueshiba sensei spunea adesea, “totul vine din sabie. Sabia este sursa.” Cand cineva te ataca cu arma sa, si tu ai in mana un kodachi, nu te poti baza doar pe asta. Ar fi imposibil sa lupti cu un kodachi impotriva unei naginata, bunaoara. De vreme ce aceste arme nu sunt suficiente, e nevoie de arte corporale precum aikido sau jujitsu, unde inveti sa eviti atacul armei atunci cand tu esti neinarmat. In acel moment, nu ai senzatia ca faci tehnici de sabie sau de jujitsu, este pur si simplu o eschiva. Aceste lucruri merg impreuna. In opinia mea, sabia si bastonul sunt deasemenea una. Am simtit ca ce spunea O-sensei era adevarat. Asa incat, as zice ca nu imi place ce vad astazi la cei care practica. Mi se pare ca se antreneaza prea incet sau prea usor. As vrea sa ii vad punand mai mult ki in ceea ce fac. 

Stanley Pranin: Puteti descrie metoda de predare a lui O-Sensei?

Yoshio Sugino: Ueshiba sensei, spre deosebire de instructorii actuali de la Aikikai Hombu Dojo, preda tehnica aratand-o o singura data foarte rapid. Nu dadea explicatii detaliate. Chiar daca ii ceream sa mai arate o data tehnica, el spunea: “Nu! Urmatoarea tehnica!” Desi ne arata trei sau patru tehnici, noi voiam sa vedem aceeasi tehnica de mai multe ori. Sfarseam prin a incerca sa ii “furam” tehnica. D-l Mochizuki avea un simt aparte pentru Budo. Putea intelege tehnica lui Ueshiba sensei doar privindu-l. Sensei nu l-a luat niciodata de mana pentru a-i arata vreo tehnica. Dar il putea imita pe sensei. Cu alte cuvinte, in acest stadiu invatarea inseamna imitare. Observi tehnica maestrului tau cu spiritul si mintea. La asta ma refer prin “furat”. Oamenii in ziua de azi invata foarte incet, chiar si atunci cand instructorii le explica. Asta pentru ca atitudinea lor este prea lejera, prea degajata fata de aceste lucruri. Pe vremuri, practicantii erau foarte seriosi la antrenament. 

Stanley Pranin: Din ce au afirmat alti elevi vechi ai lui O-Sensei, se pare ca acesta avea o capacitate iesita din comun de a invata anumite lucruri din alte arte martiale prin simpla observatie.

Yoshio Sugino:Da, Ueshiba sensei era capabil de acest lucru. O persoana de exceptie ca el poate atinge maestria in orice scoala sau sistem extrem de repede. Tehnicile corporale, fara arme, formeaza baza pentru orice altceva. De acolo poti face orice – naginata, bojutsu, ryoto, kodachi. Daca atingi nivelul atins de O-sensei in Aikido, poti invata orice extrem de repede, chiar si privind doar. 

Stanley Pranin: Ce parere aveau practicantii altor arte martiale despre felul in care O-Sensei manuia armele, precum ken, jo sau yari?

Yoshio Sugino: Miscarile lui sensei de baston nu erau atat de spectaculoase precum in stilul Shindo Muso-ryu. Dar el lovea intotdeauna punctele vitale ale adversarului. Jo-ul sau era viu. Atunci cand adversarul venea sa il loveasca, nu facea gesturi grandioase, misca jo-ul foarte putin. Dar varful jo-ului sau era viu. Aceasta era diferenta. Modul in care folosea el bastonul era “natural”, “pur”.

Stanley Pranin: Ati invatat vreodata tehnici de la Takeda sensei?

Yoshio Sugino: Nu. Nu m-a interesat niciodata acest lucru. Nu mi-a placut niciodata sa il vad demonstrand tehnici. Era eficient, fara discutie, dar exagera in mod inutil cu durerea pe care o aplica partenerului, spunand lucruri precum “ce faci prostule?” sau “ridica-te, lasule!” Cred ca avea o problema de personalitate. 

Interviul in original si complet poate fi gasit pe site-ul web Aiki Journal

https://aikidojournal.com/2018/10/08/the-last-swordsman-the-yoshio-sugino-story-part-1/

https://aikidojournal.com/2018/10/15/the-last-swordsman-the-yoshio-sugino-story-part-2/

https://aikidojournal.com/2018/10/31/the-last-swordsman-the-yoshio-sugino-story-part-3/

Adaptarea in limba romana poate fi gasita pe site-ul:

https://spiritul-aikido.blogspot.com/2016/01/interviu-cu-yoshio-sugino-sensei-10-dan.html

Reporter: Pe când eram student la universitate, profesorul de filosofie ne-a arătat un potret al unui filosof celebru, iar acum sunt stupefiat de asemănarea lui cu dv., maestre.

O’Sensei: Înţeleg. Poate că ar fi trebuit să studiez filosofia. Oricum, latura mea spirituală este mai accentuată decât cea fizică.

Reporter: Se spune că Aikido e destul de diferit de Karate sau Judo.

O’Sensei: După părerea mea, este arta marţială prin excelenţă. Motivul pentru care susţin acest lucru e faptul că Aikido se bazează pe adevăruri universale. Universul în care trăim este compus din numeroase părţi diferite, cu toate acestea în ansamblu este unit ca o familie şi simbolizează stadiul suprem de pace, de non-violenţă. Pornind de la o astfel de viziune asupra lucrurilor, Aikido nu poate fi decât o artă marţială a iubirii. Nu poate fi o artă marţială a violenţei şi distrugerii. Din acest motiv se poate spune că Aikido este manifestarea Creatorului universului. Cu alte cuvinte, Aikido este precum un uriaş (imens în esenţă). De aceea, în Aikido cerul şi pământul devin locul de antrenament. Atitudinea mentală a unui Aikidoka trebuie să fie pacifistă şi complet nonviolentă. Mai exact, acea atitudine care transformă violenţa în armonie. Eu cred că acesta este adevăratul spirit al artelor marţiale japoneze. Acest pământ ne-a fost dat pentru a-l transforma într-un paradis, într-un rai terestru. Activităţile beligerante nu au ce căuta aici.

Reporter:Înseamnă că Aikido este destul de diferit de artele marţiale tradiţionale.

O’Sensei: Într-adevăr, este diferit de acestea. Dacă privim înapoi în timp, observăm cum s-a abuzat de artele marţiale. În perioada Sengoku (1482-1558) stăpânii locali foloseau artele marţiale ca pe un instrument de luptă, pentru a-şi urmări propriile interese şi a-şi satisface lăcomia. Acest lucru mi s-a părut complet nelalocul lui. Şi pentru că o vreme am predat la rândul meu soldaţilor din primul război mondial arte marţiale în scopul de a ucide, am fost profund afectat după ce conflictul s-a terminat. Acest lucru m-a pus serios pe gânduri şi m-a motivat să descopăr adevăratul spirit al Aikido acum şapte ani, când mi-a venit această idee, de a realiza un paradis terestru. Motivul pentru această decizie pleacă de la faptul că deşi Cerul şi Pământul (adică universul ca atare) sunt într-o stare de relativă armonie și au atins un anumit grad de perfecțiune în evoluţia lor, fiind relativ stabile, omenirea (şi cu precădere poporul japonez) pare a se afla într-o stare de nelinişte. Înainte de orice trebuie să schimbăm această situație. De realizarea acestui lucru depinde evoluţia omenirii înseși. Când am ajuns să înțeleg acest lucru, am ajuns la concluzia că adevăratul ideal în Aikido trebuie să fie iubirea și armonia. Astfel, “Bu” (marțial) în Aikido este expresia iubirii. Am studiat Aikido pentru a-mi servi patria. Astfel, spiritul Aikido nu poate fi altceva decât iubire și armonie. Aikido a luat naștere pornind de la principii universale. Din acest motiv este o artă marțială a victoriei absolute.

Reporter: Ne puteți vorbi despre principiile Aikido? Publicul larg privește Aikido ca pe ceva mistic precum Ninjitsu, de vreme ce dv. Sensei ați doborât adversari uriași cu viteza fulgerului și ați ridicat cu ușurință obiecte care cântăresc peste o sută de kg.

O’Sensei: Doar pare a fi ceva mistic. În Aikido folosim complet forţa adversarului, deci cu cât mai multă forţă foloseşte, cu atât e mai uşor pentru noi.

Reporter: Atunci, într-un anumit sens, există Aiki şi în Judo, de vreme ce în Judo trebuie să te armonizezi cu adversarul, cu ritmul acestuia. Dacă trage, tu împingi; dacă împinge, tragi. Te mişti în raport cu acest principiu, îl dezechilibrezi, iar apoi aplici tehnica dorită.

O’Sensei:În Aikido nu există atac. Dacă ataci, spiritul a pierdut deja. Aderăm la principiul nonrezistenţei absolute, cu alte cuvinte nu ne opunem adversarului, energiei lui. Astfel, putem spune că nici nu există adversar în Aikido. Victoria în Aikido este masakatsu şi agatsu; de vreme ce învingi la modul universal în raport cu misiunea Cerului, deții o putere absolută.

Reporter: Vă referiți la go no sen? (Acest termen se referă la un răspuns întârziat la un atac.)

O’Sensei: Chiar deloc. Nu e vorba de sensen no sen sau sen no sen. Dacă ar fi să verbalizez această experienţă, aş zice că îţi controlezi adversarul fără a încerca să faci acest lucru. Aceasta este de fapt starea de victorie continuă. Nu e vorba de a învinge sau pierde în faţa cuiva. În acest sens, nu există adversar în Aikido. Chiar dacă el priveşte lucrurile în acest fel, adversarul devine de fapt o parte din tine, un partener pe care îl controlezi doar.

Reporter: Câte tehnici există în Aikido?

O’Sensei: Cam 3,000 de tehnici de bază, fiecare dintre ele având câte 16 variaţii, deci există câteva mii bune. În funcţie de situaţie, poţi crea tehnici noi.

Reporter: Asta înseamnă că nu aţi învăţat Aikido de la cineva anume. Cum a luat naştere Aikido?

O’Sensei:După cum spuneam, am căutat Calea în multe locuri… Apoi, pe când aveam în jur de 30 de ani, m-am stabiklit în Hokkaido. La un moment dat, în vreme ce stăteam la hanul Hisada din Engaru, provincia Kitami, am întâlnit un anume Takeda Sokaku Sensei din clanul Aizu. El preda Daito-ryu Jujitsu. De-a lungul celor 30 de zile în care am învăţat de la el, am avut senzaţia unei inspiraţii superioare. Mai târziu l-am invitat la mine acasă, şi împreună cu 15-16 dintre angajații mei am devenit elev în căutarea esenței Budo.

Reporter: Aţi descoperit Aikido în perioada în care ați învăţat Daito-ryu de la maestrul Takeda Sokaku?

O’Sensei: Nu. Ar fi mai corect să spunem că maestrul Takeda mi-a deschis ochii faţă de ce poate însemna cu adevărat Budo.

Reporter: Atunci care au fost condiţiile în care aţi descoperit Aikido?

O’Sensei: A fost în felul următor. Tatăl meu s-a îmbolnăvit serios în 1918. I-am cerut permisiunea maestrului Takeda şi am plecat spre casă. În drumul spre casă, am auzit că dacă mergi la Ayabe în apropiere de Kyoto şi adresezi o rugăciune, orice boală poate fi vindecată. Aşa încât am mers acolo, şi astfel l-am întâlnit pe Deguchi Onisaburo. Mai târziu, după ce am ajuns acasă, am aflat că tatăl meu murise deja. Deşi nu îl întâlnisem pe Deguchi decât o singură dată, m-am decis să mă mut la Ayabe cu familia şi astfel am rămas acolo până spre sfârşitul perioadei Taisho (în jur de 1925). La vremea aceea aveam cam 40 de ani. Într-o bună zi mă ștergeam de apă lângă fântână. Deodată o cascadă de fulgere aurii, orbitoare s-a pogorât deasupra mea din Ceruri și mi-a învăluit trupul. Apoi imediat corpul meu a devenit tot mai mare, atingând dimensiunile universului. În timp ce eram încă copleșit de această experiență, mi-am dat seama că nu trebuie să te gândești la victorie. Budo trebuie să ia forma iubirii. Oamenii trebuie să trăiască în iubire. Acesta este Aikido și aceasta este postura veche din Kenjitsu. După ce am realizat acest lucru, am fost copleșit de bucurie și nu mi-am putut stăpâni lacrimile.

Reporter: În acest caz în Budo nu e bine să fii puternic. Din vremuri imemoriale am fost învățați unitatea dintre Zen și Ken. Într-adevăr, esența Budo nu poate fi atinsă fără a-ți goli mintea. În acel stadiu, binele și răul nu mai joacă vreun rol. 

O’Sensei: Așa cum am spus anterior, esența Budo este Calea  masakatsu și agatsu.

Reporter: Am auzit că la un moment dat ați fost implicat într-un incident cu 150 de muncitori.

O’Sensei: Am fost? Da, îmi amintesc… Deguchi Sensei urma să plece în Mongolia în anul 1924 pentru a realiza idealul său cu privire la o comunitate asiatică mai vastă în acord cu politica națională. L-am însoțit la rugamintea lui, deși mi se ceruse să intru în armată. Am călătorit prin Mongolia și  Manciuria. Pe când eram în aceasta din urmă, am dat peste un grup de bandiți călare, care au deschis focul. Am răspuns la rândul meu cu un Mauser și apoi m-am năpustit asupra lor cu furie, după care s-au împrăștiat. Am reușit astfel să scăpăm de primejdie.

Reporter: Sensei, înțeleg că aveți multe legături cu Manciuria. Ați petrecut mult timp acolo?

O’Sensei: De la acel incident am fost destul de des pe acolo. Eram consilier pentru arte marțiale pentru organizația Shimbuden ca și pentru universitatea Kenkyoku din Mongolia. Din acest motiv am fost primiți bine.

Reporter: Hino Ashihei a scris o povestire numită “Oja no Za” în Shosetsu Shincho în care discută perioada de tinereţe a lui Tenryu Saburo, rebelul lumii Sumo, ca şi întâlnirea acestuia cu Aikido şi spiritul acestuia. Era vorba de dv., Sensei?

O’Sensei: Da.

Reporter: Să înțelegem că ați avut de a face cu Tenryu?

O’Sensei: Da. A stat la mine acasă vreme de trei luni de zile.

Reporter: Aceste lucruri au avut loc tot în Manciuria?

O’Sensei: Da. L-am întalnit pe când se făceau prezentările invitaților după o festivitate ce marca 10 ani de la stabilirea guvernului din Manciuria. La petrecere era acest bărbat chipeș și mulți oameni veneau la mine și îmi dădeau ghes cu comentarii de genul, “acest maestru are o putere extraordinară, ce ar fi să îți măsori puterea cu el?” Atunci am întrebat pe cineva de lângă mine cine era acest om. Mi s-a spus că e faimosul Tenryu care tocmai se retrăsese din Asociația Luptătorilor de Sumo. Mi-a fost prezentat astfel și până la urmă am ajuns să ne întrecem. Eu m-am așezat și i-am zis lui  Tenryu, “te rog încearcă să mă împingi și să mă răstorni. Împinge cât de tare poți, nu te reține.” Dar pentru că știam deja secretul Aikido, el nu a reușit să mă miște nici măcar un centimentru. Tenryu a părut surprins. În consecință a început să practice la rândul lui Aikido. Era un om bun.

Reporter: Maestre, ați avut de a face și cu forțele militare navale?

O’Sensei: Da, destul de mult timp. Începând cu 1927 sau 1928, vreme de vreo 10 ani de zile am fost profesor cu jumătate de normă la Academia Navală.

Reporter: Ați instruit și soldați în perioada în care ați predat la Academia Navală?

O’Sensei: Am instruit adesea militarii, începând cu Academia Navală în anii 1927-1928. Prin anii 1932 sau 1933 am pus bazele unei clase de arte marțiale la școala Toyama pentru armată. Apoi în 1941-1942 am predat Aikido studenților Academiei Poliției Militare. De asemenea, la un moment dat am facut o demonstrație de Aikido la invitația generalului Toshie Maeda, supervizor al Academiei Armatei.

Reporter: De vreme ce aţi avut de a face cu soldaţi, trebuie să fi fost tot felul de personaje şi episoade interesante.

O’Sensei: Aşa este. O dată am fost prins într-o ambuscadă.

Reporter: Din cauză că vă credeau arogant?

O’Sensei: Nu, nu a fost vorba de asta. Voiau să îmi testeze puterea. Pe vremea aceea începusem să predau Aikido poliţiei militare. Într-o seară în vreme ce mă plimbam pe terenul de antrenament, am simţit că se întâmplă ceva. Am intuit de la început că ceva nu e în regulă. Deodată, din toate direcţiile au apărut soldaţi de prin tufișuri și m-au înconjurat. Au început să lovească în mine cu săbii și puști de lemn. Dar de vreme ce eram obişnuit cu aşa ceva, nu m-a deranjat câtuși de puțin. Pe măsură ce ei încercau să mă lovească, eu îmi roteam corpul spre stânga și spre dreapta, iar ei picau unul după altul în vreme ce eu evitam atacurile. Până la urmă au obosit. În orice caz, lumea e plină de surprize. Zilele trecute l-am întâlnit pe unul din cei care mă atacaseră pe atunci. Sunt consilier al  absolvenților Poliție Militare din prefectura Wakayama. La o întâlnire recentă un astfel de personaj m-a recunoscut şi a venit la mine zâmbind. După ce am discutat câteva minute, am aflat că el era unul din cei care m-au atacat pe atunci. Puțin stânjenit mi-a relatat următoarele: “Îmi pare foarte rău pentru acel incident. În ziua respectivă ne-am tot sfătuit dacă noul nostru profesor de Aikido e cu adevărat puternic sau nu. Un grup mai restrâns dintre noi, poliţişti militari aprigi, ne-am decis să testăm noul maestru, vreo 30 de oameni cu totul. Am fost complet șocați să vedem că 30 de bărbați zdraveni nu au putut face nimic împotriva dv., Sensei.”

Reporter: Au existat astfel de incidente când ați predat la școala din Toyama? 

O’Sensei: Întreceri de forță? Un asemenea incident a avut loc, cred, înainte de povestea cu poliția militară. Câțiva căpitani care erau instructori la școala Toyama m-au invitat să îmi măsor puterile cu ei. Toţi se mândreau cu calităţile lor zicând, “eu pot sa ridic o greutate atât de mare,” sau “am despicat un buştean aşa gros”. Le-am explicat, “eu nu am astfel de puteri, dar pot doborî oameni ca voi cu degetul mic. Dar mi-ar părea rău să vă loviţi aşa că mai bine hai să facem altceva.” Mi-am întins apoi braţul drept şi am aşezat vârful degetului arătător pe marginea unei mese şi i-am invitat să se aşeze cu stomacul peste brațul meu. Unul, doi, trei ofițeri s-au așezat astfel peste brațul meu, și în acel moment toata lumea a devenit atentă. Am continuat așa până când șase oameni erau peste brațul meu și apoi l-am rugat pe ofițerul de lângă mine să-mi aducă un pahar cu apă. În timp ce beam apa cu mâna stângă, lumea amuțise și toți schimbau priviri stupefiate.

Reporter: Dincolo de Aikido, trebuie să aveţi o putere fizică incredibilă.

O’Sensei: N-aş zice.

Kisshomaru Ueshiba: Bineînţeles că posedă o anumită forţă, dar aceasta e puterea energiei Ki, nu forţa fizică. Nu cu mult timp în urmă ne-am mutat în altă parte a ţării şi într-o zi am văzut şapte sau opt muncitori încercând în zadar să smulgă o rădăcină de copac enormă. Tatăl meu s-a uitat puțin la ea, apoi le-a zis să se dea la o parte. Apoi a ridicat singur rădăcina cu ușurință şi a aruncat-o cât colo. E un lucru de neimaginat dacă vorbim doar de forța fizică. De asemenea, a mai fost un incident cu un anume Mihamahiro.

Reporter: Vă referitiţi la Mihamahiro de la Asociaţia de Sumo Takasago Beya? 

O’Sensei: Da. Era din provincia Kishu. În perioada în care stăteam la Shingu în Wakayama, Mihamahiro era deja avansat ca practicant de Sumo. Avea o putere extraordinară şi putea ridica câteva sute de kilograme. Cînd am aflat că Mihamahiro stătea în oraş, l-am invitat pe la mine. În timp ce vorbeam, Mihamahiro a zis, “Am auzit că sunteți foarte puternic Sensei. Vreți să ne testăm forța?” “Bine”, am zis eu. “Vei vedea că te pot ține la pământ doar cu degetul arătător”. După care l-am lăsat să mă împingă în vreme ce eu stăteam așezat. Acest om capabil să ridice greutăți uriașe a pufăit și s-a opintit dar nu m-a mișcat din loc. După care i-am redirecționat energia și a zburat cât colo. După ce a căzut l-am țintuit la pământ cu degetul arătător și a rămas imobilizat. Era ca și cum un adult ar ține locului un bebeluș. Apoi i-am zis să încerce din nou și să mă împingă sprijinit de fruntea mea. Nu m-a clintit nici așa. Apoi mi-am întins picioarele înainte și m-am balansat rămânând doar pe șezut și i-am zis să mă împingă din nou. Nici așa nu a reușit. A fost suprins și ca atare a început să studieze Aikido.

Reporter: Când fixați un adversar la pământ cu un singur deget apăsați un punct vital?

O’Sensei: Trasez un cerc în jurul lui. Toată puterea lui este conţinută în acest cerc. Indiferent cât de puternic este un om, nu îşi poate extinde puterea dincolo de acesta. Devine neputincios. Astfel, dacă îţi fixezi partenerul la sol și te afli în afara cercului său de energie, îl poți ține locului cu un singur deget. Acest lucru e posibil pentru că adversarul e deja golit de energie.

Reporter: Din nou, se pare că e vorba de legi ale fizicii. Și în Judo atunci când proiectezi un adversar sau îl fixezi, te așezi în aceeași poziție. Te miști în diferite moduri și încerci să aduci adversarul într-o astfel de situație.

Reporter: Soția dv. e tot din prefectura Wakayama?

O’Sensei: Da. Numele ei de fată în Wakayama era Takeda.

Reporter: Numele Takeda e strâns legat de artele marțiale.

O’Sensei: Se poate spune acest lucru. Familia mea a fost loială Casei Imperiale vreme de multe generații. Și am susținut-o din toată inima. De fapt, înaintașii mei au renunțat la proprietate și avere și s-au mutat cu totul în serviciul familiei imperiale.

Reporter: De vreme ce dv., Sensei, v-ați mutat încă din tinerețe dintr-un loc în altul, trebuie să fi fost greu pentru soția dv.

O’Sensei: Eram foarte ocupat și nu prea am avut vreme de stat pe acasă.

Kisshomaru Ueshiba: Familia tatălui meu e destul de înstărită, lucru ce i-a permis să se concentreze pe Budo shugyo (asceza spirituală prin practica artelor marțiale). Altă caracteristică a tatălui meu e faptul că nu îl interesează banii. Aș vrea să mai amintesc un incident. Când tatăl meu s-a stabilit la Tokyo în 1926, cu ocazia celei de-a doua vizite în capitală. Întâi a venit singur, iar apoi a fost urmat de familie, care i s-a alăturat din Tanabe în 1927. Locul în care ne-am oprit era la Sarumachi, Shibashirogane în Tokyo. Am închiriat acel loc cu ajutorul domnului Kiyoshi Yamamoto, unul din fiii generalului Gambei Yamamoto. La vremea respectivă tatăl meu deținea o suprafață însemnată de pământ în zona Tanabe, care includea atât pământ cultivat cât și necultivat, dar și ținut muntos. Cu toate acestea aveam puțini bani. Trebuia să ne împrumutăm ca să răzbim. În ciuda acestui fapt, tatălui meu niciodata nu i-a trectut prin cap să vândă pământul. Mai mult decât atât, când elevii lui îi aduceau lunar câte o ofrandă, el răspundea, “Nu vreau așa ceva.” Le spunea să le ofere divinității (Kami-sama) pe altar și nu a acceptat niciodata bani în mod direct. Când aveam nevoie de bani, se prezenta umil la altar și primea daruri din partea Divinității. Nu ne-am gândit niciodată să cerem bani pentru Budo. Sala de antrenament de pe atunci era sala de biliard din reședința contelui Shimazu. Mulți demnitari, inclusiv ofițeri militari precum amiralul Isamu Takeshita, ca și mulți aristocrați, veneau pe atunci la antrenamente. Numele folosit de noi era Aikijujitsu sau Ueshiba-Ryu Aikijitsu.

Reporter: La ce vârstă se poate începe practica Aikido?

Kisshomaru Ueshiba: Poți începe pe la 7-8 ani, dar antenamentul serios începe pe la 15-16 ani. Din punct de vedere fizic, trupul devine ceva mai zdravăn la acea vârstă. În plus, Aikido conține multe aspecte spirituale (ca și alte forme de Budo, bineînțeles), deci cam pe la vârsta aceea începi să îți formezi o opinie asupra naturii Budo și o perspectivă asupra lucrurilor ce derivă de aici. Una peste alta aș zice că 15-16 ani e o vârstă potrivită pentru a începe practica Aikido.

Reporter: În comparație cu Judo, sunt puține ocazii în care îți iei partenerul în brațe în Aikido pentru a realiza o tehnică. Deci nu e nevoie de atât de multă forță fizică. În plus poți lupta cu mai mulți adversari în același timp. E într-adevar ideal ca artă marțială. În acest sens v-aș întreba dacă sunt  mulți huligani printre cei care vin să practie Aikido?

Kisshomaru Ueshiba: Bineînțeles că există și acest gen de indivizi. Dar dacă practică Aikido doar cu intenția de a se bate nu rezista prea mult. Budo nu este ca dansul sau privitul la un film. Că plouă sau arde soarele, trebuie să practici în mod continuu în viața cotidiană ca să poți progresa. Aikido este cu preeminență o formă de asceză spirituală prin practica artei marțiale. Nu poate fi cultivată ca instrument de către cei care caută doar motiv de harță. Cei cu înclinații belicoase încetează să mai fie așa odată ce învață Aikido.

Reporter: Înțeleg… prin antrenament constant încetează să se mai comporte ca niște derbedei.

O’Sensei: De vreme ce Aikido nu este o artă marțială a violenței, ci mai degrabă a iubirii și armoniei, nu ai de ce să te manifești violent. Transformi adversarul agresiv prin blândețe, și ca atare nu se mai poate comporta ca un huligan. 

Reporter: Deci nu e vorba de a controla violența prin violență, ci de a transforma violența în iubire. Ce predați mai întâi ca fundamente în Aikido? În Judo se învață ukemi (caderile)…

Kisshomaru Ueshiba: Mai întâi mișcări ale corpului (tai sabaki), apoi fluxul Ki-ului (Ki no nagare)…

Reporter: Ce este acest flux al Ki-ului?

Kisshomaru Ueshiba: În Aikido, ne antrenăm continuu pentru a controla Ki-ul partenerului în mod liber prin mișcarea propriei energii, atrăgând partenerul în propria noastră mișcare. Apoi învățăm să ne rotim corpurile. Nu îți rotești doar corpul, ci și brațele și picioarele împreună. În acest fel întreg corpul devine unificat și se mișcă suplu și fără efort.

Reporter: Observând practica Aikido, elevii par să cadă în mod natural. În ce constă practica căderilor? 

Kisshomaru Ueshiba: Spre deosebire de Judo, unde îți iei mereu în brațe adversarul, în Aikido păstrezi tot timpul o anumită distanță. Ca atare se poate aplica un stil mai liber de ukemi. În loc să cazi grămadă cu adversarul în brațe ca în Judo, cazi circular, o formă naturală de ukemi. Practicăm aceste patru elemente în mod constant.

Reporter: Deci tai-no-sabaki (mișcări corporale), Ki-no-nagare (fluxul Ki-ului curgător), tai-no-tenkan-ho (rotirea corpului), ukemi (căderi) și apoi se începe practica tehnicilor. Ce fel de tehnici se predau la început?

Kisshomaru Ueshiba: Shiho nage, o tehnică de proiecție a adversarului în diferite direcții. Aceasta se execută la fel ca tehnica pentru sabie. Bineînțeles, folosim și săbii de lemn. Cum spuneam anterior, în Aikido până și adversarul devine o parte a mișcării tale. Pot mișca adversarul în mod liber. De aici rezultă că dacă practici cu indiferent ce mijloace ai la îndemână, precum un băț sau o sabie de lemn, ele devin o parte din tine la fel ca un picior sau un braț. De aceea în Aikido ceea ce ții în mână încetează să mai fie un simplu obiect. Devine o extensie a propriului corp. Apoi urmeaza Irimi-nage. În aceasta tehnică intri chiar când adversarul încearcă să te lovească, și în acel moment se aplică 2-3 atemi (lovituri) sunt aplicate. Să zicem că adversarul lovește lateral cu mâna-sabie (te-katana). Folosind forța acestuia, îți deschizi corpul spre stânga lui în timp ce conduci mâna dreaptă a adversarului cu ambele mâini întinse, continuându-i mișcarea. Apoi, ținând mâna adversarului o conduci într-o mișcare circulară în jurul capului său. El cade astfel cu mâna încolăcită în jurul gâtului… și acesta este tot fluxul energiei. Sunt multe teorii sofisticate despre acest aspect. Adversarul devine complet neputincios, sau mai exact forța lui  este ghidată în direcția în care vrei să îl duci. Deci cu cât mai multă putere are adversarul, cu atât mai ușor este pentru tine. Pe de altă parte, dacă răspunzi direct la un atac frontal, nu poți spera să învingi vreodată o persoană mai puternică.

O’Sensei: În Aikido niciodată nu întâmpini frontal un atac. Când adversarul atacă cu mâna sau sabia, întotdeauna există un punct de contact sau o linie de atac. Nu trebuie decât să o eviți.

Kisshomaru Ueshiba: Apoi facem tehnicile următoare: Ikkyo din așezat în răspuns la atacul shomenuchi, Nikkyo, apoi tehnici pentru încheieturi, tehnici de fixare șamd…

Reporter: Aikido conține multe elemente spirituale. Cât timp îți ia să dobândești o înțelegere de bază în Aikido?

Kisshomaru Ueshiba: De vreme ce oamenii sunt diferiți, unii învață mai repede, alții mai încet, deci nu putem face generalizări, dar dacă practici vreme de 3 luni de zile începi să ai o idee despre ce este Aikido. Iar cei care au facut 3 luni vor face și 6. Dacă ai practicat vreme de șase luni, poți continua mai apoi pe termen nedefinit. Cei care au un interes superficial renunță mai devreme de 3 luni de zile.

Reporter: Înțeleg că va fi o examinare de Shodan pe data de 28. Câte centuri negre aveți în clipa de față?

Kisshomaru Ueshiba: Cel mai înalt grad este de 8 dan, iar în prezent sunt patru. Mai sunt șase deținători de centuri negre la nivel de 7 dan. Cei care dețin primul grad în centura neagră sunt destul de numeroși, dar bineînțeles această cifră i-ar include doar pe cei care au contactat Hombu Dojo după război.

Reporter: Înțeleg că un număr important de practicanți Aikido se află peste hotare.

Kisshomaru Ueshiba: Domnul Tohei a vizitat Hawaii și S.U.A. tocmai în ideea de a preda Aikido. Cel mai popular loc este Hawaii, unde există cam 1,200-1,300 de practicanți. Echivalentul ar fi cam 70,000 – 80,000 de aikidoka în Tokyo. Un număr important de centuri negre se găsește și în Franța. Există și un francez care a început să practice Aikido după ce s-a lovit la Judo. Voia să înțeleagă spiritul Aikido, dar nu avea cum să facă acest lucru în Franța. A simțit că pentru a căuta adevăratul spirit Aikido trebuie să vină în locul de origine al acestuia. Ne-a explicat că acesta era motivul prezenței sale în Japonia. Ambasadorul din Panama de asemenea practică Aikido, dar se pare că clima din Japonia e prea rece pentru el și ca atare nu practică în timpul iernii. Mai există o doamnă pe nume Onada Haru care a plecat la Roma pentru a studia scultupra. Ea venea la sală de pe vremea când era studentă la Școala de Arte Frumoase din Tokyo. Tocmai am primit o scrisoare din partea ei în care ne scria că a reușit să întâlnească un italian care practică Aikido și a primit-o bine.

Reporter: Și referitor la interpretarea tehnicilor Aikido?

O’Sensei: Elementele esențiale sunt masakatsu, agatsu şi katsuhayai. Așa cum spuneam anterior, masakatsu înseamnă “victoria corectă”, iar agatsu înseamnă “a învinge în raport cu misiunea divină care ți-a fost încredințată.” Katsuhayai semnifică “atitudinea mentală a victoriei rapide”.

Reporter: Calea e lungă, nu-i aşa?

O’Sensei: Calea Aiki este infinită. Acum am 76 de ani, dar căutarea continuă. Nu e lucru ușor să stăpânești Calea în  Budo sau celelalte arte. În Aikido trebuie să înțelegi fiecare fenomen din univers. De exemplu, rotația pământului, ca și cel mai îndepărtat și complex sistem din univers. O viață întreagă ne antrenăm fără a epuiza Calea.

Reporter: Deci Aiki este învățătura zeilor, și în același timp Calea Marțială. Atunci care este spiritul Aikido?

O’Sensei: Aikido este Ai (iubire) (Kanji difera de la Ai – armonie – la Ai – iubire -, dar lui O-Sensei îi plăcea ambivalența unor astfel de termeni, în măsura în care sensul servea spiritului Aikido – n. tr., DF). Faci din această mare iubire a universului inima ta, iar apoi faci misiunea ta din faptul de a proteja și iubi toate lucrurile. Realizarea acestei misiuni este adevăratul Budo. Adevăratul Budo înseamnă să te învingi pe tine însuți, înseamnă a pacifica spiritul agresiv al adversarului… Mai mult decât atât, este o cale spre perfecționarea de sine absolută, în care inamicul însuși este eliminat. Metoda Aiki este antrenamentul ascetic și calea prin care atingi o stare de unificare a trupului și spiritului, prin realizarea principiului divin.

Reporter: Atunci Aiki este calea către o lume pacificată?

O’Sensei: Scopul suprem din Aikido este acela de a crea un rai pe pământ, un paradis terestru. În orice caz, întreaga lume trebuie să fie în armonie. Atunci nu mai e nevoie de bombe atomice sau cu hidrogen. Lumea în care trăim poate fi plăcută și confortabilă.

Interviul in original poate fi gasit pe site-ul web Aiki Journal

https://aikidojournal.com/2016/09/24/interview-with-morihei-ueshiba-and-kisshomaru-ueshiba/

Adaptarea in limba romana poate fi gasita pe site-ul:

https://spiritul-aikido.blogspot.com/2012/07/interviu-cu-o-sensei-morihei-ueshiba-si.html

Paula Alexandrescu (P.A.): I know you started to practice Aikido when you were a teenager. So, you have a very important and large perspective on how Aikido transformed over the years. Please, do tell us about this transformation of The Art over the years.

Micheline Tissier sensei (M.T.): Before going to Japan I didn’t knew about Aikido. I was in Japan, staying in my brother’s hose and there was a party one night. After the party we started talking and they told me that in order to have a visa, to be able to stay in Japan, I have to do something, to learn something and I have a choice between karate, judo, aikido, ikebana etc. But, all these disciplines and their names were new to me. Karate and judo I saw on TV, but the rest, including Aikido were new . And I asked my brother what do the French people that were at his party do. He said Aikido and so I said: Aikido then I’ll do too!

P.A.: OK, but since then how did Aikido changed?

M.T. : It’s a long story, I started Aikido in Japan with my than future husband to be, Christian Tissier and, of course, I followed him back  in France again when he returned. I practiced with him a lot 4 hours a day during the week  and 12 hours over weekends. I passed my second, third and fourth dan exams like any other student, but there was a lot of practice.  Sometimes Christian kept forgetting about me and when I was telling him that other are preparing for the third dan for example he was saying that yes, you also, but I forgot about you!

Coming back to your question, I think Aikido changed in a good way especially on the ukemi part. Back then, people were falling, but not like present days. It wasn’t such good ukemi. There was a progression of aikido, of technique. Same technique, but uke being better, also the dynamic of Aikido is better!

P.A. : When did you started to teach Aikido and why did you took this decision and how?

M.T.: It was a beginners class in Cercle Tissier, last year we were living in Paris, when Christian (Tissier shihan, 8 dan) decided to give me this class. He saw I was able to do it, but in the same time it was my first class. The same time I was teaching this beginners class, he was teaching in the higher ranks class and each time he was opening the door, check what I was doing and that was very stressful.  I said if you continue to do that I will stop. He respected my wish, he stopped doing that and I continued to teach that beginners class and after six months, he came to my class and told a few of my students they can come to his advanced class, but my students looked at him and told him that they prefer to stay with me. And from there, I started to extend and develop as teacher and since, didn’t stop! At that point I think he understood I was a good teacher and he stopped bothering me. (Laughter)

P.A.:  What do woman sensei bring new, or different, from man sensei?

M.T.: We don’t have muscles and when we grow, we develop and grow the technique and the speed. For that I say, we really do Aikido! Anyone that joins technique and speed without muscles can be better than someone with strength. It is the same Aikido, but when a man starts, he wants to use the muscles because is normal for man to do that, but not for women.

P.A.: You teach Aikido in many countries, in different continents, do you see different approaches on The Art?

M.T.: Yes, it depends on the sensei they fallow. For example, in France,  most of people  fallow Christian, but in USA not only him, so it is different, the perspective, the approach to Aikido technique,  from one sensei to another.  Where I went to teach, even having a different way to teach, people wanted to learn and were very open to me and my teaching.

P.A.: You started, as we earlier mentioned, to practice Aikido as a teenager, in Japan, for your visa, but how did your motivation changed over the years?

M.T.: I used to practice athletism, in a high level, I was champion of my country and I also stayed in a special place (school), for athletes, to train to become champions. At that point my parents decided to send me to Japan for more preparation, for 2 years. So, I was used to hard training. In that school for athletes, in France, if you didn’t had good results for 3 months on a road they kick you out. I was used to intensive and hard training, but still in Japan, when I started to practice Aikido, the teacher for beginners he only put us to walk  on our knees for the entire hour. That was the class. I was 15 years old, my feet and knees where bloody and I was in pain, but each day I had to come back! I think that it would have been impossible without the hard training in athletism before. But it was possible because I knew what hard training is!

P.A.:  What advice do you have for the Aikido teachers?

M.T.:  Always have a smile on your face and take good care of each person.

P.A.: You’ve got to a level where not many people get, you have 6 dan and teach all over the world. What do you expect now from Aikido?

M.T.: I think I have all I dreamed and more. I never dreamed I would have so much and for that I am very happy. Each time I’m on tatami, students don’t know, but I look at O’Sensei Morihei Ueshiba’s portret and I say: Thank you! Because it’s very important for me (tears in the eyes).

P.A.: How do you aplly Aikido outside the tatami?

M.T.: I live with and an Aikido life, I cannot forget that. Everything I do on tatami I do the same in my day by day life! I am not different outside the tatami. If someone is different on tatami is because they haven’t understood something, they made a mistake. Because it is normal to be the same on and outside the tatami!

P.A.: You said you also dance. When did you start dancing and how did that help you in Aikido?

M.T.: The way you use your hips in dance is the same in Aikido and also many positions. For example, when you open your leg is the same in dance. Hips position is the same. If  you are a good dancer, you can become a good aikidoka. When I started Aikido, I was dancing for 8 years already and after in the same time.

P.A.: Can you tell us something that people don’t usually know about Micheline Tisser shihan?

M.T.: (Laughter) As I said earlier I’m the same person on tatami and outside of it. There is no secret about me! I have a good life, a good family, good children and I hope I’m a good grandmother! I have a good relationship with my ex-husband and his wife, everything is good! I’m happy!

P.A.: Thank you very much, sensei!

M.T: Thank you! It was a very nice moment!

May, 2019. Cluj-Napoca. Romania.

“Family” relationship between the three arts.

Original source unknown !

Pentru cei care ştiu mai puţin, „AI” din Aikido înseamnă armonie. La fel de importantă ca armonia interioară şi cea cu cei din jurul tău este şi armonia cu mediul înconjurător. Desigur, mă refer la Natură. Şi, din păcate, planeta noastră se află într-un punct în care poluarea a întrecut demult orice limită a bunului simţ! De fapt, aceasta este problema: BUNUL SIMŢ! Lipsa lui! 

Cred că poţi spune multe, dar cel mai puternic rămâne EXEMPLUL PERSONAL DAT! Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute am transportat împreună cu unul dintre elevii mei, cu maşina lui personală, câţiva saci de materiale reciclabile. Au fost 3 saci plini cu peturi, pungi si varii recipiente de plastic, un sac cu metal, preonderent aluminiu, doze sau conserve, un sac cu sticlă şi unul cu hârtie şi cartoane diverse. La acestea s-au mai adaugat reviste şi vechi manuale şcolare, găsite rătăcite prin debara.

Toate aceste materiale reciclabile le-am strâns, în casă, în doar 8 luni, în condiţiile în care locuiesc cu încă o persoană. Deci, 6 saci, în 8 luni de la doar două persoane! Faceţi un calcul pentru căsuţa proprie, pentru o privire realistă asupra acestei probleme!

Toate peturile, sticlele, dozele, conservele şi restul de recipiente de plastic sau metal au fost spălate şi uscate. Cu excepţia sticlelor, după uscare, toate au fost presate. Aceste centre de reciclare îţi vor cântări fiecare tip de material şi te vor plăti pentru acestea. Preţul pe kilogram este modic, dar suficient cât să acoperi costurile pe care le ai cu apa şi detergentul consumate, pentru a le curăţa, înainte de a le duce la centrul de reciclare. 

Cred cu tărie că aceasta ar trebui să fie atitudinea noastră normală, faţă de planeta pe care locuim! Şi mai cred că, la armonie ajungi cu paşi mici şi siguri, făcuţi atât din grijă pentru ceilalţi, cât şi pentru întregul ecosistem.

Haideţi să reciclăm, haideţi să ne armonizăm cu Pământul!

În frumoasa zi de 16 martie am participat alături de colegii mei din Mirai Dojo la un antrenament comun, împreună cu Itsushin Dojo și AikiRoDac, gazdele evenimentului, locul faptei fiind sala de sport a Școlii Generale nr. 157, din cartierul Militari, București.

Antrenamentele comune și seminariile sunt ocazii pentru fiecare aikidoka de a-și perfecționa tehnicile, sunt un fel de reglaj fin, în comparație cu hard-working-ul de la antrenamentele regulate. Atmosfera e, deci, un pic mai relaxată, fără a se face, însă, rabat de la etichetă. Antrenamentele comune sunt un prilej pentru a practica tehnici și cu alți aikidoka în afară de colegii de Dojo. Și asta mi-a plăcut poate cel mai mult, fiindcă am constatat că elevii lui Sensei Mihai Dulapciu exersează un aikido mai aplicat, mai centrat către posibilele atacuri din realitate. Tori lucrează un pic mai dur, ceea ce poate fi de folos, și mie mi-a plăcut. De asemenea, AikiRoDac propun, printre altele, tehnici de tipul 3 în 1, în funcție de riposta adversarului imaginar.

Sensei Nicolae Mitu, Itsushin Dojo, e tipul de dascăl care te atrage și te determină să-l asculți cu gura căscată, indiferent ce ar preda, chiar și matematică. E făcut să predea Aikido și, la cât de ocupat e, nu știu de unde găsește atâtea resurse pentru a fi mereu cu zâmbetul pe buze și cu glumele la purtător.

După cum scrie și în cartea mea de identitate, mă numesc Marian Grecu. În luna mai 2017 am început să practic Arta Păcii la Mirai Dojo, păstorit de către sensei Paula Alexandrescu.

Cum am ajuns la Aikido? Sunt un tip care stă și pritocește luni întregi, înainte de luarea deciziilor importante din viață. În căutarea unui sport sau metode care să mă disciplineze, am ținut cont de două criterii, pe lângă dorința de a face ceva mișcare: să practic o disciplină care să mă relaxeze și care să-mi ordoneze gândurile, iar în plan secund să-mi însușesc și oarece tehnici de autoapărare, oleacî di batai, vorba ceea.

Am avut de ales, pe lângă Aikido, și dintre box sau ceva kick boxing, la sugestia unui prieten. Dar, ținând cont că în momentul în care m-am apucat de Aikido, aveam 37 de ani, fără o lună, multe kilograme în plus (cifră cu trei zerouri), și faptul că n-am mai practicat vreodată vreo disciplină sportivă, m-am îndreptat spre Aikido, despre care sensei Paula îmi spusese, într-o conversație privată, că:„ fiecare practicant „merge”, pe Cale, în ritmul său!”.

There are questions you can answer right away, there are questions one can never ever answer and there are questions you can answer after a while. Today, I can answer a question I received in the spring of 2015 from Dorin Marchis sensei.

But, before I say what the questions was I must explain a bit about the context and, most of all, I must say that sensei also said „Yes!” right away, when I asked him if I can open a dojo, and he also gave me the name for it, „Mirai”, which in Japanese means Future. If I remember correctly, he said he thought at this name with reference to my future. Once a teacher, always a teacher!

That spring I relocated myself, for about a month and a half, in Cluj-Napoca,

C.S. Aiki Budo, Rakuten dojo, Yume dojo, Nobori dojo, Shinri dojo, Daishin dojo și noi, Mirai dojo, toate entități membre ale Fundației Române de Aikido Aikikai (FRAA) am organizat anul acesta, în zilele de 27 și 28 ianuarie,  în Capitală, un seminar de Aikido desfășurat sub îndrumarea lui Dorin Marchiș sensei, 5 dan și președintele FRAA.

La cele trei antrenamente sau mai bine spus lecții ținute de către sensei Dorin Marchiș au participat 107 persoane

Aseară, după antrenament, stăteam la un puf-puf cu un bun amic, şi îi povesteam cu patos (aşa cum fac de fiecare dată când îmi place ceva foarte mult!) despre Aikido.
Inevitabil, am ajuns şi în situaţia în care a trebuit să îi şi exemplific. I-am arătat un Ikkyo (asta şi shihonage ştiu şi eu!<pentru nivelul 6 kyu>).

– Uite, tu mă prinzi aşa….
– Eu fac, pac şi intru aşa

… tu te întorci acum… şi…